Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) este unica instituție de învățământ superior din nordul țării, care îți oferă oportunități de studii și cercetare de calitate în Moldova, dar și posibilitatea de a efectua mobilități Erasmus+ pe un semestru sau pe un an academic. Evident că acestea nu sunt toate avantajele pe care ți le oferă USARB în perioada studenției tale la noi. Îți propunem un meniu mult mai divers de beneficii pe care le vei putea obține odată ce vei deveni studentul (studenta) nostru (noastră).
Calea spre o carieră de succes începe cu alegerea instituției de învățământ superior. Această decizie este una complexă și responsabilă, care adesea determină nu doar traseul profesional, dar și destinul. Rămâi acasă și bucură-te de avantajele de care te poți bucura în anii de studenție. În cele ce urmează, vei face cunoștință cu instituția noastră în care vei urma fie un program de studii la ciclul I – licență (trei sau patru ani) sau la ciclul II – masterat (un an și jumătate sau doi ani). Ar fi bine să rămâi la noi chiar și mai mulți ani, dar hai să luăm totul pe rând.
Campusul universitar
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți este unica universitate din Moldova cu o infrastructură bogată și compactă amplasată pe același teritoriu – „un oraș într-un oraș”.
Universitatea se află în centrul municipiul Bălți, iar în campusul universitar se află toate serviciile de care are nevoie un (o) student(ă) băștinaș(ă) sau unul (una) din afara orașului. Iată ce se află în campusul universității din Bălți:
— toate blocurile de studii se află pe același teritoriu, nu vei fi nevoit(ă) să circuli prin tot orașul pentru a ajunge la ore;
— toate căminele studențești sunt amplasate la o distanță de trei-cinci minute de la fiecare bloc de studii, în funcție de facultatea la care vei fi admis(ă). Drept rezultat, vei reuși să savurezi ceaiul sau cafeaua de dimineață fără grabă;
— pe teritoriul universității se află Biblioteca Științifică USARB, cu o colecție impunătoare de cărți, lucrări științifice, documente rare și unice în Moldova. Teza ta de an, licență, masterat sau doctorat vor deveni un exemplu de urmat de cercetare științifică pentru alți studenți din Moldova;
— la USARB a fost deschis cel mai performant Centru de inovare și transfer tehnologic din regiunea de nord a țării — NORTEK. Centrul este un spațiu modern de inovație, care îți va oferi acces la laboratoare tehnologizate, la săli de conferințe, la zone de colaborare precum și la birouri pentru start-upuri în domeniile TIC, auto, modă și alte industrii regionale;
— studenția nu este doar despre studii, dar și despre relaxare și odihnă. De aceea, în campusul universității sunt create patru scuaruri și un havuz unde vei avea posibilitatea să te detașezi de treburile cotidiene, să stai de vorbă cu colegii (colegele), cu profesorii (profesoarele) sau să citești o carte în liniște. De asemenea, dacă iubești sportul, vei putea practica fotbalul, tenisul sau baschetul pe un teren sportiv proaspăt construit sau să faci workout ori să mergi gratuit la sala de forță amplasată în campus;
— avem grijă de sănătatea ta, de aceea, te asigurăm cu servicii medicale prestate în cabinetul medical amplasat pe teritoriul universității;
— în timpul orelor sau după ele, cu siguranță vei avea nevoie de „combustibil” alimentar. La noi găsești cantina studențească, unde vei putea cu bani puțini să mănânci mult și gustos;
— ne gândim și la tine și din perspectiva conducătorului/conducătoarei de transport alternativ (biciclete, trotinete electrice etc.). Îți punem la dispoziție o parcare amenajată pentru „calul” tău de fier (bicicletă, trotinetă electrică etc.) chiar pe teritoriul campusului.
Catedra militară
Cursul de instruire la catedra militară este o formă alternativă a serviciului militar care se realizează în incinta universității. Catedra militară se face în mod benevol, iar după absolvirea cursurilor, studentul/studenta va obține grad militar (soldat de gradul III). Prin urmare, la catedra militară te vei putea înscrie chiar din anul II de studii și vei studia patru luni. Totodată, de aceste studii pot beneficia și studenții din anul I cu studii la frecvență redusă, studenții din ultimul an de studii de la colegii și centre de excelență. Contractul de studii este de 2 500 de lei. Instruirile la catedra militară se desfășoară de patru ori pe săptămână, după orele de studii, de la 15.00 până la 19.00.
Cămine moderne
Campusul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți dispune de cinci cămine studențești, dintre care unul se află în afara campusului. La ora actuală, căminele USARB oferă condiții optime de cazare, divertisment și studiu cu capacitatea de peste 900 de locuri de trai în următoarele cămine: — Romantica este campusul destinat elevilor de la Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din cadrul USARB și de la Liceul Teoretic Republican „Ion Creangă”; — căminele Olimp, Integrala și Luceafărul se află pe teritoriul universității noastre, iar căminul Meridian – în regiunea stadionului municipal, pe strada Ștefan cel Mare, numărul 20.
În camerele de cămin pot locui de la o persoană până la patru. Căminele sunt dotate cu o sală de calculatoare, cu băi, cu WC-uri, cu bucătărie, cu spălătorie și cu camere pentru odihnă activă. De asemenea, toate căminele oferă acces gratuit la Wi-Fi.
Mobilitate internațională Erasmus+
Internaționalizarea este parte a strategiei de dezvoltare a USARB și se focalizează pe dobândirea recunoașterii internaționale a mobilității, asigurarea excelenței în educație, cercetare și formare academică, stabilirea de parteneriate cu universități și organizații internaționale, realizarea de mobilități în scop academic și de cercetare, dar și internaționalizarea acasă.
De aceea, dacă vei reuși să obții rezultate bune și competitive într-un semestru academic la USARB, vei reuși să obții o bursă de mobilitate internațională Erasmus+ în una dintre cele peste 30 de universități din UE (România, Spania, Norvegia, Italia, Letonia, Lituania, Grecia, Franța etc.). Mai mult, vei avea ocazia să participi în calitate de student la școli de vară și iarnă, la concursuri internaționale, la evenimente culturale, sportive, științifice, educaționale, organizate cu universități-partenere din străinătate.
Biblioteca Științifică USARB
Biblioteca Științifică USARB este cea mai mare bibliotecă din Moldova și una dintre cele mai mari biblioteci științifice universitare din Europa de Est. Aici la dispoziția ta sunt deschise săli de lectură spațioase, săli de împrumut, centre de cercetare și informare, o sală de conferințe, vei avea acces la biblioteca digitală, la catalogul electronic, care cuprinde 400 000 de înregistrări bibliografice), și la bazele de date naționale și internaționale. De asemenea, vei avea posibilitatea să asculți lucrări muzicale rare pe discuri de vinil sau și în format MP3, dar și multe alte servicii de care un (o) student(ă) modern(ă) se poate bucura din plin la universitatea din Bălți. Biblioteca Științifică USARB deține un fond de peste un milion de documente în 57 de limbi.
De asemenea, în cadrul bibliotecii sunt deschise mai multe centre de informare ale structurilor internaționale, precum:
— Centrul de Informare al Uniunii Europene (EUI);
— Centrul de Informare al României;
— Punctul de Informare și Documentare NATO;
— Biblioteca Depozitară Regională a Băncii Mondiale și altele.
Biblioteca mereu va sta la dispoziția ta pentru a-ți oferi cele mai bune și relevante surse de informare (documente pe suport de hârtie, video, audio) pentru dezvoltarea personală sau pentru teza de cercetare.
Mai mult, vei avea ocazia să participi în calitate de student la școli de vară și iarnă, la concursuri internaționale, la evenimente culturale, sportive, științifice, educaționale, organizate cu universități-partenere din străinătate.
Autoguvernarea Studențească USARB
Autoguvernarea Studențească (AS) USARB este o entitate apolitică și independentă în cadrul USARB, care are scopul de a organiza viața studenților din campus și implicarea lor în procesul de luare a deciziilor la nivel de universitate. Este una dintre cele mai mari și vizibile organizații studențești din Moldova. ASUSARB a încheiat parteneriate cu alte organizații similare din România și Ucraina, respectiv colaborează cu parlamentul studențesc din cadrul uneia dintre cele mai cotate universități din Ucraina – Universitatea Națională „Iuri Fedkovâci” din Cernăuți.
Mai mult, Autoguvernarea Studențească are o reprezentare de 25 % cu drept de vot în toate structurile universității (consiliu, senat, consiliul calității), iar membrii (membrele) acestuia pot participa la discuții, pot să propună idei pentru dezvoltarea universității, pot participa direct la alegerea rectorului (rectorei) sau al (a) decanului (decanei).
Activismul civic, inițiativa proprie și creativitatea sunt ingredientele-cheie de care are nevoie Autoguvernarea Studențească USARB. Devenind membru (membră) AS, te vei putea implica pe parcursul anilor de studii în organizarea activităților cultural-educaționale atât pentru studenți (studente), cât și pentru întregul corp didactic.
Autoguvernarea Studențească îți pune la dispoziție implicarea în următoarele subdiviziuni:
— Centrul Științific Studențesc;
— Revista „Viața Studențească”;
— Centrul Educațional Cultural.
Dacă vrei să vezi cum trăiește această comunitate în cadrul USARB, te invităm să accesezi pagina de Facebook (https://www.facebook.com/ASUSARB )a ASUSARB.
Locuri de agrement în municipiul Bălți
Pe lângă serviciile și oportunitățile despre care ți-am povestit mai sus, dorim să-ți alimentăm curiozitatea și cu o listă de locuri din Bălți pe care le vei putea vizita oricând vei dori, în afara orelor de studii.
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” se află în centrul orașului, la 500 de metri de universitate. Teatrul Național „Vasile Alecsandri” a fost fondat la 16 mai 1957, mai întâi ca trupă moldovenească pe lângă teatrul rus care activa în Bălți din anul 1947. Denumirea curentă o primește la 16 mai 1990. Clădirea teatrului reprezintă monument de artă de importanță națională. Teatrul dispune de două săli – mare (cu o capacitate de 584 de locuri) și cea mică, numită „Atelier” (60 de locuri).
Bazinul Delfin este, la fel, amplasat în centrul orașului, la 400 de metri distanță de campusul universității noastre. Înotul este o modalitate excelentă de a antrena musculatura întregului corp, îmbunătățește activitatea organelor interne, în special sistemul cardiovascular. O oră de înot arde aproape la fel de multe calorii ca alergatul, de exemplu, fără a avea însă același impact asupra oaselor si articulațiilor. De aceea, dacă vrei să te relaxezi activ după ore încărcate, ia-ți un abonament lunar și te vei bucura de stare fizică de invidiat.
Django Club reprezintă un centru de odihnă, el se află în regiunea gării auto, la doi kilometri de campusul universității. Aici poți juca bowling, fotbal de masă sau biliard.
Cum ai reușit să vezi, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți îți poate oferi atât studii de calitate, oportunități de cercetare, cât și spații recreaționale și de divertisment. Iar municipiul Bălți este pregătit să te primească în ospeție și să aibă grijă ca să te simți ca la tine acasă.