Pornind de la exigențele realității sociale cu privire la cadre, mai ales pentru nordul republicii, ținând cont de doleanțele opiniei publice, de tradițiile și potențialul de care dispunea Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți, în anul 1995, în cadrul acesteea a fost înființată Facultatea de Economie și Drept.
La începutul anului 2013, în scopul îmbunătățirii calității managementului universitar, asigurării unei conlucrări eficiente între facultăți și catedre și al realizării finalităților trasate de către Ministerul Educației privind eficientizarea cheltuielilor publice în domeniul educației, a fost constituită Facultatea de Drept și Științe Sociale, în componența căreia intra Catedra de drept (în urma comasării comasarea Catedrelor de drept privat şi de drept public), realizând formarea profesională la specialitățile Drept și Administrație publică, în cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale au fost integrate alte două specialități: Istorie și Educație civică; Asistență socială, iar procesul formării profesionale la specialitățile enunțate în noua structură organizațională, fiind asigurat de Catedra de științe socioumane și asistență socială.
La moment, referitor la Ciclul II, studii de master, facultatea de Drept și Științe sociale are acreditate cele mai solicitate programe și anume: Științe penale și criminologie (90/120 credite); Relații de muncă și managementul resurselor umane (90/120 credite); Drepturile omului (90/120 credite); Managementul administrației publice (120 credite); Supervizarea în asistență social (120 credite); Politici și servicii pentru familie și copil (120 credite).
Consolidarea culturii organizaționale în cadrul USARB a condus la afirmarea Facultății de Drept și Științe Sociale în calitate de instituție performantă în ceea ce privește pregătirea cadrelor la specialitățile sus-menționate, de înaltă calificare. Dovadă convingătoare a celor sus-menționate sunt absolvenții Facultății care funcționează cu succes în diverse instituții ale Republicii Moldova și nu numai, exercitând adecvat importante funcții în organele de drept, în autoritățile publice, ONG-uri și alte structuri instituționale.